Chec de dovlecei

Nu stiu ce sa spun despre checul asta, decat ca mi-a venit sa-l fac pentru ca dovleceii-s in sezon si merita exploatati.

Se face super-simplu, important e sa-ti faci curaj sa dai drumul la cuptor pe vremea asta. Caz in care-l incingi la 180C si pregatesti ingredientele :)

200g de unt moale, la temperatura camerei, se bate cu 200g de zahar, pana se obtine o crema omogena. Se adauga, pe rand, 2 oua, care se incorporeaza bine. Un mar si doi dovlecei mici (sau unul mai mare) se dau pe razatoare, apoi se storc de excesul de apa. Eu am pus toata treaba intr-o carpa de bucatarie curata si am stors dovleceii super-simplu. Apoi i-am incorporat in crema de unt/zahar/oua.

200g de faina, un praf de sare si jumatate de lingurita de praf de copt, plus niste scortisoara dupa pofta, se amesteca intr-un bol. Se incorporeaza in compozitia de mai sus, in care se mai adauga apoi o mana de stafide si alta de nuci.

Toata treaba se transfera intr-o forma de copt manjita cu unt si tapetata cu faina si intra la cuptor aproximativ o ora, pana ce-i aurie. Se scoate din cuptor, se lasa sa se raceasca in forma, apoi se taie felii si se mananca rapid :)

Tips & tricks: Ca sa nu ti se oxideze merele (care ar da o culoare mai inchisa aluatului), foloseste-le imediat ce le-ai ras. In loc de nuci poti folosi alune de padure, migdale etc. Cat priveste scortisoara, mie-mi place in exces :))

Cuscus de vara

Cuscusul a devenit my lazy comfort food vara asta. Adica de fiecare data cand mi-e foame, iau o mana de cuscus, torn apa fierbinte peste, astept 10 minute, amestec niste verzituri in toata treaba (sau ce stafide mai am eu la indemana) si asta-i tot. Yumm in a bowl.

Cand am putin mai mult timp, adica maxim 15 minute, fac varianta din poze.

Iau o ceapa, o tai marunt, si o calesc intr-o lingura de ulei de masline pana ce se inmoaie. Pe final pun si 2-3 catei de usturoi sa-si elibereze aroma. Apoi, intr-un bol pun cuscusul (se gaseste unul la Mega Image cu vreo 5 lei cutia, din care ies muuulte portii), peste el vine ceapa si usturoiul, o mana de stafide si torn niste supa de legume/de pui ori chiar apa fierbinte peste toata treaba. Zeama tre' sa depaseasca granulele de cuscus cu vreun deget. Bolul il acopar cu folie de aluminiu si-l las in asteptare 10 minute.

Dupa ce timpul a expirat, cuscusul s-a umflat si merge stoarsa deasupra o jumatate de lamaie. Mai torn niste ulei de masline (in acest caz - o specialitate cu ardei iute de la Oliviers & Co), presar patrunjel tocat din trei legaturi si cateva sferturi/jumatati de rosii cherry. Niste sare de mare on top si pranzul/cina e gata. Merge luat si a doua zi in caserola, la birou.

Nu e cuscusul marocan, e o incropeala delicioasa si fresh. O sa experimentez si cu niste variatiuni de cuscus integral/multigrain etc pe care le-am vazut la Bacania Veche.

Le temps des cerises

J'aimerai toujours le temps des cerises, c'est de ce temps-là que je garde au cœur une plaie ouverte.

In alta ordine de idei, nu cred ca o sa fac vreodata prajituri cu cirese sau alte cherry pies. Jumatate din cirese sunt mancate pe drumul dintre piata si casa. Nici restul nu supravietuiesc prea mult timp.

Despre "Chez Mazilique"

Invitata de Cristi Manafu, astazi am vorbit despre Chez Mazilique la Women on Web. Da' cum una-i prezentarea de acasa si alta prestatia la fata locului - unde am luat-o pe aratura cu prea putina gratie -, am zis sa ma reculeg si sa povestesc mai jos ce trebuia sa spun la conferinta ;)

Chez Mazilique a pornit fix din plictiseala. Unii oameni isi iau lumea in cap, altii sar cu parasuta, eu am inceput sa fac mancare prietenilor. Inainte de momentul asta, in februarie 2009, nu gateam mai mult de doua ori pe an, mancam aproape exclusiv la restaurant si habar nu aveam cum se face un sos de rosii pentru paste.

Dar toata isteria s-a declansat intr-o seara cu prietenii, cand pe langa spritz am zis sa le dau si ceva de mancare.

Le-a placut, asa ca, flatata de cateva complimente primite mai mult pentru efort decat pentru rezultat, am repetat experienta. Si pentru ca ii agasam zilnic cu povestile mele despre noi feluri de mancare, m-am mutat pe blog, unde cine era interesat putea sa ma asculte. Dar mai mult, blogul s-a vrut a fi o arhiva a experimentelor mele. Jurnalist fiind, era o platforma foarte la indemana.

Dar felul in care am abordat tot “proiectul” a fost unul foarte relaxat. Eu una, chiar nu i-am dat prea mare importanta. Am facut lucrurile interzise – am uitat tot ce-am invatat ca jurnalist: am scris in romgleza, am batut campii pe chestiuni personale, am folosit the F word, mi-am expus toate obiceiurile proaste, de la chain smoking...

...la golit butoaie de bere...

sticle de rose si pahare de prosecco...

plus ocazionala shaorma din Dristor.

Acum, cand privesc in urma, reactiile au fost rapide. Traficul a crescut aproape inexplicabil si absolut organic – fara promovare activa de vreun fel, din partea mea. Si am obtinut o notorietate pe care n-o vizam. In aprilie am inceput sa apar in reviste glossy si am obtinut astfel o expunere la care nu ma asteptam.


Apoi au urmat beneficiile – la un an dupa ce am deschis blogul, am primit oferta de a fi redactor sef al revistei BBC Good Food Romania. Si, evident, n-am ratat ocazia – era un perfect match luand in considerare background-ul meu jurnalistic – lucrez in presa de zece ani – si pasiunea mea pentru mancare.

Daca sunteti curiosi cati bani fac cu blogul, n-am cifre cu care sa va uimesc. Chez Mazilique a fost pornit ca un hobby si asa a ramas. Cine a urmarit proiectul, a putut vedea ca, de-a lungul celor doi ani si ceva, au fost foarte putine advertoriale si bannere. Am refuzat foarte multe propuneri din motive de “etica gourmet” – adica produse care nu rimeaza deloc cu ceea ce as accepta eu pe o farfurie. In general nu am avut o abordare foarte comerciala in ceea ce priveste blogul – am promovat fara retineri magazine, ingrediente, restaurante care mi-au placut si care mi s-au parut interesante pentru cititorii mei. Iar reactiile acestora au fost pe masura onestitatii mele – foarte rar primesc hate comments sau critici neconstructive. Ce-i drept, cand se intampla, e epic :))) Here's my all time fave:

*FYI - am condus un Tico foarte mult timp :))

Ca sa revin putin la monetizarea blogului – nu am fost implicata in multe campanii, dar s-a intamplat sa am beneficii care au derivat din acestea. M-am implicat in proiecte de cooking - am gatit in restaurante, am avut mai multe comenzi de briose decat poate mi-as fi dorit (memorabile raman cele 324 de cupcakes gatite si decorate intr-o noapte alba).

Si non-money-wise, am cunoscut oameni exceptionali – de la prietenii mei foodies...

...la patroni de carciumi si persoane pasionate de mancare buna, de la care am invatzat multe si de care acum ma leaga prietenii destul de puternice.

La inceputul anului am incercat un viraj in cariera, si pentru cateva luni am fost social media manager la o firma de PR. Insa, oricat de frumoasa a fost experienta alaturi de ei, mi-am dat seama ca pasiunea mea culinara era ingropata in strategii, rapoarte si prezentari care ma tineau la birou mult dupa ora inchiderii pietelor. Asa ca am luat decizia, emotionala, de a reveni in domeniul in care ma simteam cel mai bine, food writing. Si cu ocazia asta - din nou la BBC Good Food Romania, ca publisher.

Nu stiu cat va mai dura isteria mea legata de mancare. De obicei ma plictisesc repede si, sincer, nici nu credeam ca voi ajunge pana aici :) In mod clar, drive-ul meu a fost alimentat de valul de feedback pozitiv primit de la cititori. Daca acesta nu ar fi existat, mi-as fi pierdut interesul. I'm an attention whore like that :))

In prezentarea de la WOW nu prea m-am avantat in a da sfaturi. Dar daca ar fi sa am unul, e sa faci lucrurile din placere, pasiune si cu naturalete (stiu ca uneori e un lux). Formula nu garanteaza succesul, dar ii ofera un context propice.

Intrebari, comentarii, aruncari de rosii? :))

Eu - Weekend bun (3). La Cluj

Si weekendul care a trecut am reusit s-o fac lata foodie-style. Cu putin noroc, sper sa fie asa toate weekendurile de acum inainte, amin!

Initial, planurile erau sa trag o fuga rapida pe cea mai apropiata insula greceasca unde sa-mi infund matzu' cu toate lighioanele marii, plus ceva bere Mythos. Da' cum planurile din iarna nu se mai pupa cu cele din vara, schemele au fost regandite si recalibrate astfel:

1St Day

Vineri dimineata nu mi-a mai trebuit somn. M-am trezit la 5, am facut bagaje si la 7 si 12 minute eram in masina, in drum spre Cluj. De la Ploiesti (am luat-o pe directia Brasov-Sighisoara-Tg. Mures) a inceput o ploaie si asa a tinut-o tot drumul. Nu m-a deranjat, avand in vedere ca varianta caniculara pentru mine e un vis urat.

Pe drum am dat si peste vreo doua blocaje care mi-au stricat media orara, dar important e ca pe la pranz eram la Cluj. Acolo ne-a luat in primire Emil de la Foodie.ro, cea mai mi-nu-na-ta gazda cu care am avut de-a face ever (chestia care will totally backfire cand o sa incep sa-mi fac drumuri la Cluj tot mai des si mai des). Pentru ca stia cu cine are de-a face, nu doar ca a umplut un frigider cu bunatati, dar a facut si un traseu delicios prin carciumi.

Am inceput cu un pranz "light" de vreo 12 feluri de mancare indiana, la Indigo. Bun de-am ras toate farfuriile, de la tikka masala la vinaloo, pui cu alune caju, miel korma si alte chestii pe care nu mi le mai amintesc.

Dupa un scurt moment de refacere, am luat-o de la capat la Ludwig Bavarian Bierhaus.

Dupa cum se intelege din titulatura, acolo s-au intamplat multiple beri, mostly Paulaner, da' si niste covrigi bavarezi.


Ne-am mutat apoi intr-o alta carciuma, naiba stie unde era si cum o chema, acolo s-au intamplat alte beri, dar si niste shot-uri verzui in care sincer nu vreau sa stiu ce era :))

The Morning After

Ce-a urmat a doua zi a fost un breakfast of champions cu ibuprofen forte si suc proaspat de portocale.

Dupa ce-am cumparat si niste bilete la filmele de la TIFF, cat sa nu-mi fac procese de constiinta ca sar festivalul cu totul (ca doar era o vreme cand mergeam la TIFF si stateam de la inceput pana la sfarsit, cu o medie de 3 filme vizionate pe zi. mda, those were the days), am luat-o din loc cu masina. Si-am ajuns la barajul Somes-Tarnita.

Am mai urcat putin, pana la Mărişel. Umbla vorba ca acolo-s peisaje frumoase, dar cum noi ne-am nimerit intr-un nor, n-am stat sa pe holbam la brazi...

...si ne-am parcat rapid la Cabana Motilor. Una dintre cele mai frumoase cabane pe care le-am vazut (but then again, eu nu prea ajung pe la cabane...), amenajata dragutz si cu o atmosfera placuta. Clar, nu e vorba de o cabana de montaniarzi, ci una turistica.

Despre mancare pot sa zic ca e mai bine decat in alte locuri, insa nimic spectaculos daca esti in cautare de experiente culinare. Am inceput cu paine taraneasca, smantana de casa, muraturi si sirop (hai si-o bere, doua..)

Si am continuat cu un lunch of shame. Ciorba de burta :)) Nu mai mancasem de ani de zile si tare mi-a parut rau ca era foarte fada, de-a trebuit sa pompez in ea ardei iute la greu.

O musaca mai tarziu am plecat inapoi in Cluj.

La Cirese

Si fragi, ca sa fim exacti. Nu doar ca l-am abuzat pe Emil un weekend intreg, dar am mers si pe capul prietenilor lui. Spre exemplu in curtea Anei, pe care am vandalizat-o culegandu-i ciresele si fragii.

Si pentru ca intre timp a venit si seara, am avut un motiv numai bun sa ne mutam in alta carciuma. De data asta Club Italia, o trattorie relaxata, cu mancare buna-buna.

Cum ar fi: bruschette cu rosii si cu funghi porcini.

Lasagna

Linguini cu fructe de mare

Midii

Foccacia

Pe final

Duminica a fost punctul culminant al debandadei culinare. Eu am inceput cu-n pranz la Baracca, restaurantul meu preferat din Cluj, ba cam si din tara. Si asta inseamna ca am stat acolo vreo sase ore, am mancat vreo zece feluri, si a fost un vis. Dar despre asta intr-un episod urmator si separat ;)

Seara s-a sunat strangerea si m-am intalnit cu Emil Tamas si Adi Hadean la - ati ghicit! - o alta bodega. Ne-am adunat pe terasa la Napoli Centrale, dar cand am vazut ca ospatarii sunt hotarati sa ne aduca doar bauturi si n-au de gand sa ne ia si comanda, am luat-o din loc si ne-am oprit la Grataria.

Locul imi dadea din start mixed feelings - nu doar ca avea un afis dubios care te atentiona ca are cele mai mari coaste de porc din tara, dar era si pustiu inauntru. Dar noi am fost viteji si am comandat un burger

ceafa de porc

si coaste. Care nu doar ca nu erau asa mari - erau, de fapt, trei bucati mici - dar erau manjite cu sos eros pista, adica nu si-au batut capul mai departe de a cumpara un borcan de iutzeala, iar cartofii erau congelati. Avand in vedere ca atunci cand eram mica abuzam de eros pista in lipsa de tabasco (nu erau prea multe variante pe vremea aia), m-am descurcat exemplar cu coastele ;)

Si ca sa ne indulcim seara, am incheiat-o tot la Baracca, cu tiramisu

si tort bavaroise.

Urmatoarea zi, luni, am plecat din Cluj la 5 dimineata. La 11 eram acasa. Am dormit ca un porc, am zacut apoi in aceeasi maniera, si-am hotarat sa mananc de acum doar cirese :)))

Pavlova cu capsuni

Nu e nimic complicat, rezultatul e spectaculos, asa ca toata treaba merita incercata! Mai ales ca acum sunt capsuni in piata cat sa mananci la fiecare masa cate un castron.

Eu am ajuns s-o fac pentru ca, la un moment dat, dupa o serie intensa de tarte cu lamaie, am ramas cu un exces de albusuri. Vreo 11. Asa ca a urmat o tura de macarons, una de pavlova.. si tot mi-a mai ramas ;))

Am incins cuptorul la o temperatura ochiometrica de 180C si am batut 5 albusuri pana ce s-au format varfuri tzepene. Treptat, lingura cu lingura, am adaugat 300g de zahar. Dupa ce si asta a fost incorporat, am adaugat 2 lingurite de amidon, 2 de extract de vanilie si 2 de otat de vin alb (nu e panica, otzetul nu se simte!).

Cand si astea au fost incorporate, in tava cuptorului am intins o foaie de copt pe care am mazgalit un cerc de marimea unei farfurii (nu prea mare, pentru ca bezeaua se va intinde la copt).

Astfel, cuptorul se da mai incet (140C), si bezeaua se da la copt o ora. Daca aveti cuptor electric, va iesi minunat. Daca aveti cuptor pe gaz, ca mine (ce porcarie!), s-ar putea sa se arda putin pe fund). Dar va doresc succes.

Cand ora a trecut, se stinge focul, se lasa usa cuptorului deschisa, si bezeaua se lasa sa se raceasca in cuptor.

Intre timp, luati voi niste smantana lichida si frecati-o pana iese frisca din ea :) Manjiti bezeaua si deasupra trageti un strat de capsuni proaspete.

Apoi impartiti-o cu prietena cea mai buna, in cazul meu - Andra

Eu - weekend bun (2)

Intai au inceput insomniile de vara. Vineri noaptea pana sambata dimineata. Am rascolit in cutii..

...apoi am vazut ca s-a luminat si a rasarit soarele.

Asa ca m-am gandit ca poate ora 6 dimineata e un bun moment sa merg la piata, ca in Boqueria, unde dimineata gasesti cea mai buna marfa si tarabele-s pline de bunatati. Dar dupa un sondaj printre alti insomniaci de pe Facebook mi-am dat seama ca Oborul nu-i in Barcelona si m-am repliat pe un somn pana la 11.00.

Apoi m-am invartit din pat pe canapea pana dupa-amiaza, cand mi-am parcat fizicu' in curte la Foodie Family, unde impreuna cu Elena, Madalin, Florin si perechile de rigoare ne-am dezmatzat cum stim noi mai bine. Cred ca-i usor de ghicit ce fel de sticla baltea in gheatza de mai jos ;)

Monica & Andrei ne-au rasfatzat cu foccacia, prosciutto cu pepene galben, dips & spreads,

da' si niste sosuri din alea de te fac sa ti se inoade lacrimile-n barba.

Asta cat sa ne deschida pofta de pizza adevarata, facuta in cuptorul cu lemne.

Si a fost asa buna cum nu-mi mai amintesc sa fi incercat de la Roma incoace.

Si inca o chestie la care mi-a ramas gandul - o placinta cu aluat de foccacia si umplutura de rubarba si capsuni. Un vis, n-am cum sa va explic mai bine. Plus un cheesecake cu dulce de leche si un backed alaska care n-au mai intrat in cadru ;)

Si asa s-a facut duminica, cand m-am mutat in alta gradina, de data asta la Boo, unde am recuperat povesti cu prieteni dragi, am facut gratar (si by that I mean Mishu, ca eu pazeam congelatorul sa vad daca s-a racit berea :))

Iar eu m-am topit toata langa the best mum ever - dupa a mea, desigur.

Voi?