Valentina, Forfecutsa, Bianca E, Sabrina, Larisa, Mitinita, Georgiana, Alice, Lavinia, Nico, Andreea, Ioana, Miha.ela, Roxana C, Ruxandra, Ana B, Corina M, Ioana, Smo si Merat.
Dragelor, va rog sa-mi trimiteti un mail ca sa va pun in legatura cu premiile :)

Chiar daca de ceva vreme bate vantul pe aici, n-am intrat in somaj de tot: in ultimele weekenduri m-am distrat cu mult unt si zahar, plus cateva sute de cupcakes. Daca te-ai saturat sa-ti manjesti briosele cu ciocolata topita, intotdeauna exista varianta in care le pui capac cu niste crema de unt.
Adica: faci briosele cum spuneam aici (sau orice reteta ai chef si crezi ca s-ar bucura de-o combinatie) si cat se racesc te joci cu urmatoarele:
- 120g de unt (la temperatura camerei)
- 230g de zahar pudra (dat prin sita, ca sa fii sigur ca e foarte fin)
- o lingurita de extract de vanilie (sau ce alta aroma iti mai trece prin minte: coaja de portocala, cafea, extract de migdale - eu am cumparat niste extracte naturale foarte simpatice si foarte ieftine de la Londra, pacat ca n-am facut-o in cantitati industriale :p)
- 2 linguri de lapte
- coloranti alimentari daca ai chef de panarama
Si cand treaba-i gata, nu-ti mai ramane decat sa-ti manjesti prajiturile (nu doar cupcakes, merge si la torturi si alte panarame hipercalorice). Fie intinzi crema cu o spatula si o sa arate mai "rustic/lenes/natural", fie ai putina rabdare si umpli un poche cu dui (se gaseste la supermarket de la Fackelman) sau spritz sau punga cu varful taiat si-ti incerci mana in trandafirasi si alte aratari mai mult sau mai putin decorative.
Crema de unt poate fi tinuta la frigider vreo doua saptamani (dar, evident, nu mai tarziu de data de expirare a untului! :))) - inainte de a o folosi trebuie sa mai treci mixerul prin ea o data, ca sa se mai aeriseasca.

In alta ordine de idei, dar pe acelasi subiect, untofila din mine s-a bucurat foarte tare cand a gasit la supermarket unt Lurpak, pe care-l vanam de cand l-am vazut, acum vreo doi, pe Jamie Oliver folosindu-l intr-o emisiune (veche, de inainte sa fie suficient de popular ca sa aiba product placement :). Si pentru ca mi-am exprimat entuziasmul suficient de vocal, mai jos gasiti un concurs simpatic, cu 20j de premii untoase. Daca si voi ♥ unt, lasati un comentariu cu ce inseamna mic dejun de vis.






